PRIMĂRIA MILCOIU
Despre noi
Legislaţie
Conducere
Organizare
Regulament de organizare şi funcţionare
Organigrama
Lista şi datele de contact ale Instituţiilor care funcţionează în subordinea / coordonarea sau sub autoritatea Instiuţiei
Carieră
Programe şi strategii
Rapoarte şi studii
Informaţii de interes public
Solicitare informaţii
Legislaţie
Numele şi Prenumele persoanei responsabile pentru Legea 544/2001
Formular pentru solicitare în baza Legii 544/2001
Modalitatea de contestare a deciziei şi formularele aferente pentru reclamaţie administrativă
Rapoartele de aplicare a Legii 544/2001
Buletinul informativ (Legea 544/2001)
Buget din toate sursele de venituri
Bugetul Local
Situaţia plaţilor
Situaţia drepturilor salariale stabilite potrivit legii, precum şi alte drepturi prevazute de acte normative
Bilanţuri contabile
Achiziţii publice
Programul anual al achiziţiilor publice
Centralizatorul achiziţiilor publice şi contractele cu valoare de peste 5000 euro
Contractele incepind cu data aplicării memorandumului
Declaraţii de avere si interese
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Formulare tip
Formulare ITL
Formulare Registrul Agricol
Formulare Asistenţă Socială
Transparenţă decizională
Agenda publică
Rapoarte de evaloare a implementării Legii 52/2003
Alte informaţii
Lista cu documente de interes public
Monitorul Oficial Local
Statutul unităţii administrativ teritoriale
Regulamentele privind procedurile administrative
Hotărârile autorităţii deliberative
Dispoziţiile autorităţii executive
Documente şi informaţii financiare
Alte documente
Media
Contact
Acasă
Marire Font
Micsorare Font
Alb si negru
Inversare culori
Schimbare culoare
Evidentiere link-uri
Normalizare font
Resetare
Consiliul Local
Bugetul local 2023
Situații financiare 2023
Hotărâri consiliu 2023
Declarații de avere 2023
Declarații de interese 2023
Urbanism
Conducere
Fisa localitatii
Rapoarte si servicii
Investitii
Raport investitii
Restrange toate
I
Extinde toate
DOCUMENTATIE PUG nr. 81 din data 13.01.2023
RLU din data 13.01.2023 - nr. vizite 5
MEMORIU GENERAL din data 13.01.2023 - nr. vizite 6
04_3_ECHIPARE EDILITARA din data 13.01.2023 - nr. vizite 4
04_2_ECHIPARE EDILITARA din data 13.01.2023 - nr. vizite 4
04_1_ECHIPARE EDILITARA din data 13.01.2023 - nr. vizite 4
03_3_REGLEMENTARI URBANISTICE_ZONIFICARE din data 13.01.2023 - nr. vizite 4
03_2_REGLEMENTARI URBANISTICE_ZONIFICARE din data 13.01.2023 - nr. vizite 5
03_1_REGLEMENTARI URBANISTICE_ZONIFICARE din data 13.01.2023 - nr. vizite 4
02_3_SITUATIA EXISTENTA_DISFUNCTIONALITATI din data 13.01.2023 - nr. vizite 4
02_2_SITUATIA EXISTENTA_DISFUNCTIONALITATI din data 13.01.2023 - nr. vizite 4
02_1_SITUATIA EXISTENTA_DISFUNCTIONALITATI din data 13.01.2023 - nr. vizite 4
01_INCADRARE IN TERITORIU din data 13.01.2023 - nr. vizite 4
CERTIFICAT DE URBANISM NOIEMBRIE 2022 nr. 80 din data 05.12.2022
CERTIFICAT DE URBANISM NOIEMBRIE 2022 din data 05.12.2022 - nr. vizite 9
AUTORIZATII DE CONSTRUIRE NOIEMBRIE 2022 nr. 79 din data 05.12.2022
AUTORIZATII DE CONSTRUIRE NOIEMBRIE 2022 din data 05.12.2022 - nr. vizite 8
AUTORIZATII DE CONSTRUIRE OCTOMBRIE 2022 nr. 78 din data 03.11.2022
AUTORIZATII DE CONSTRUIRE OCTOMBRIE 2022 din data 03.11.2022 - nr. vizite 16
CERTIFICAT DE URBANISM SEPTEMBRIE 2022 nr. 77 din data 03.10.2022
CERTIFICAT DE URBANISM SEPTEMBRIE 2022 din data 03.10.2022 - nr. vizite 24
TABEL NOMINAL CU CERTIFICATELE DE URBANISM AUGUST nr. 76 din data 05.09.2022
TABEL NOMINAL CU CERTIFICATELE DE URBANISM AUGUST 2022 din data 05.09.2022 - nr. vizite 29
TABEL NOMINAL CU AUTORIZATII DE CONSTRUIRE AUGUST nr. 75 din data 05.09.2022
TABEL NOMINAL CU AUTORIZATII DE CONSTRUIRE AUGUST 2022 din data 05.09.2022 - nr. vizite 25
CERTIFICAT DE URBANISM IULIE 2022 nr. 74 din data 02.08.2022
CERTIFICAT DE URBANISM IULIE 2022 din data 02.08.2022 - nr. vizite 29
TABEL NOMINAL CU AUTORIZATII DE CONSTRUIRE IUNIE nr. 73 din data 04.07.2022
TABEL NOMINAL CU AUTORIZATII DE CONSTRUIRE IUNIE 2022 din data 04.07.2022 - nr. vizite 32
CERTIFICAT DE URBANISM IUNIE 2022 nr. 72 din data 04.07.2022
CERTIFICAT DE URBANISM IUNIE 2022 din data 04.07.2022 - nr. vizite 30
CERTIFICAT DE URBANISM MAI 2022 nr. 71 din data 06.06.2022
CERTIFICAT DE URBANISM MAI 2022 din data 06.06.2022 - nr. vizite 34
TABEL NOMINAL CU AUTORIZATII DE CONSTRUIRE MAI nr. 70 din data 06.06.2022
TABEL NOMINAL CU AUTORIZATII DE CONSTRUIRE MAI din data 06.06.2022 - nr. vizite 34
ANUNT PUG nr. 69 din data 23.05.2022
ANUNT din data 23.05.2022 - nr. vizite 35
CERTIFICAT DE URBANISM APRILIE 2022 nr. 68 din data 02.05.2022
CERTIFICAT DE URBANISM APRILIE 2022 din data 02.05.2022 - nr. vizite 46
ANUNT nr. 67 din data 12.04.2022
ANUNT din data 12.04.2022 - nr. vizite 45
TABEL NOMINAL CU AUTORIZATII DE CONSTRUIRE nr. 66 din data 04.04.2022
TABEL NOMINAL CU AUTORIZATII DE CONSTRUIRE din data 04.04.2022 - nr. vizite 41
TABEL NOMINAL CU AUTORIZATII DE CONSTRUIRE nr. 65 din data 02.03.2022
TABEL NOMINAL CU AUTORIZATII DE CONSTRUIRE din data 02.03.2022 - nr. vizite 56
TABEL NOMINAL CU ELIBERAREA CERTIFICAT DE URBANISM nr. 64 din data 02.03.2022
TABEL NOMINAL CU ELIBERAREA CERTIFICAT DE URBANISM din data 02.03.2022 - nr. vizite 49
TABEL NOMINAL CU AUTORIZATII DE CONSTRUIRE nr. 63 din data 03.02.2022
TABEL NOMINAL CU AUTORIZATII DE CONSTRUIRE din data 03.02.2022 - nr. vizite 49
TABEL NOMINAL CU ELIBERAREA CERTIFICAT DE URBANISM nr. 62 din data 03.01.2022
TABEL NOMINAL CU ELIBERAREA CERTIFICAT DE URBANISM din data 03.01.2022 - nr. vizite 58
Autorizatii de construire nr. 61 din data 03.12.2021
Autorizatii de construire din data 03.12.2021 - nr. vizite 67
Certificat de urbanism noiembrie 2021 nr. 60 din data 03.12.2021
Certificat de urbanism noiembrie 2021 din data 03.12.2021 - nr. vizite 62
REGULAMENT LOCAL DE URBANISM nr. 59 din data 02.11.2021
REGULAMENT LOCAL DE URBANISM din data 02.11.2021 - nr. vizite 78
TABEL NOMINAL CU ELIBERAREA CERTIFICAT DE URBANISM nr. 58 din data 02.11.2021
TABEL NOMINAL CU ELIBERAREA CERTIFICAT DE URBANISM din data 02.11.2021 - nr. vizite 79
Certificate de urbanism Iulie 2021 nr. 57 din data 02.09.2021
Certificate de urbanism Iulie 2021 din data 02.09.2021 - nr. vizite 81
Certificate de urbanism Mai 2021 nr. 56 din data 02.06.2021
Proces verbal de afisaj din data 04.06.2021 - nr. vizite 93
Certificate de urbanism Mai 2021 din data 02.06.2021 - nr. vizite 84
Certificate de urbanism Aprilie 2021 nr. 55 din data 03.05.2021
Certificate de urbanism Aprilie 2021 din data 03.05.2021 - nr. vizite 84
Certificate de urbanism Martie 2021 nr. 54 din data 01.04.2021
Certificate de urbanism Martie 2021 din data 01.04.2021 - nr. vizite 80
Certificate de urbanism Februarie 2021 nr. 53 din data 01.03.2021
Certificate de urbanism Februarie 2021 din data 01.03.2021 - nr. vizite 83
Certificate de urbanism Ianuarie 2021 nr. 52 din data 01.02.2021
Certificate de urbanism Ianuarie 2021 din data 01.02.2021 - nr. vizite 142
Certificate de urbanism Noiembrie 2020 nr. 51 din data 02.12.2020
Certificate de urbanism Noiembrie 2020 din data 02.12.2020 - nr. vizite 95
Autorizatii de construire Octombrie 2020 nr. 50 din data 03.11.2020
Autorizatii de construire Octombrie 2020 din data 03.11.2020 - nr. vizite 116
Certificate de urbanism Octombrie 2020 nr. 49 din data 03.11.2020
Certificate de urbanism Octombrie 2020 din data 03.11.2020 - nr. vizite 110
Autorizatii de construire Septembrie 2020 nr. 48 din data 01.10.2020
Autorizatii de construire Septembrie 2020 din data 01.10.2020 - nr. vizite 114
Certificate de urbanism Septembrie 2020 nr. 47 din data 01.10.2020
Certificate de urbanism Septembrie 2020 din data 01.10.2020 - nr. vizite 100
Autorizatii de construire August 2020 nr. 46 din data 02.09.2020
Autorizatii de construire August 2020 din data 30.09.2020 - nr. vizite 106
Certificate de urbanism August 2020 nr. 45 din data 02.09.2020
Certificate de urbanism August 2020 din data 02.09.2020 - nr. vizite 116
Autorizatii de construire Iulie 2020 nr. 44 din data 03.08.2020
Autorizatii de construire Iulie 2020 din data 03.08.2020 - nr. vizite 119
Certificate de urbanism Iulie 2020 nr. 43 din data 03.08.2020
Certificate de urbanism Iulie 2020 din data 03.08.2020 - nr. vizite 116
Autorizatii de construire Iunie 2020 nr. 42 din data 03.07.2020
Autorizatii de construire Iunie 2020 din data 03.07.2020 - nr. vizite 113
Certificate de urbanism Mai 2020 nr. 41 din data 02.06.2020
Certificate de urbanism Mai 2020 din data 02.06.2020 - nr. vizite 119
Autorizatii de construire Mai 2020 nr. 40 din data 02.06.2020
Autorizatii de construire Mai 2020 din data 02.06.2020 - nr. vizite 107
Certificate de urbanism Aprilie 2020 nr. 39 din data 04.05.2020
Certificate de urbanism Aprilie 2020 din data 04.05.2020 - nr. vizite 112
Certificate de urbanism Martie 2020 nr. 38 din data 02.04.2020
Certificate de urbanism Martie 2020 din data 02.04.2020 - nr. vizite 123
Certificate de urbanism Ianuarie 2020 nr. 37 din data 04.02.2020
Certificate de urbanism Ianuarie 2020 din data 04.02.2020 - nr. vizite 123
Certificate de urbanism Decembrie 2019 nr. 36 din data 06.01.2020
Certificate de urbanism Decembrie 2019 din data 06.01.2020 - nr. vizite 128
Autorizatii de construire Noiembrie 2019 nr. 35 din data 11.12.2019
Autorizatii de construire Noiembrie 2019 din data 11.12.2019 - nr. vizite 125
Certificate de urbanism Noiembrie 2019 nr. 34 din data 11.12.2019
Certificate de urbanism Noiembrie 2019 din data 11.12.2019 - nr. vizite 123
Autorizatii de construire Octombrie 2019 nr. 33 din data 05.11.2019
Autorizatii de construire Octombrie 2019 din data 05.11.2019 - nr. vizite 128
Certificate de urbanism Octombrie 2019 nr. 32 din data 05.11.2019
Certificate de urbanism Octombrie 2019 din data 05.11.2019 - nr. vizite 127
Autorizatii de construire Septembrie 2019 nr. 31 din data 02.10.2019
Autorizatii de construire Septembrie 2019 din data 02.10.2019 - nr. vizite 127
Certificate de urbanism Septembrie 2019 nr. 30 din data 02.10.2019
Certificate de urbanism Septembrie 2019 din data 02.10.2019 - nr. vizite 122
Certificate de urbanism August 2019 nr. 29 din data 04.09.2019
Certificate de urbanism August 2019 din data 04.09.2019 - nr. vizite 129
Certificate de urbanism Iulie 2019 nr. 28 din data 05.08.2019
Certificate de urbanism Iulie 2019 din data 05.08.2019 - nr. vizite 126
Autorizatii de construire Iunie 2019 nr. 27 din data 04.07.2019
Autorizatii de construire Iunie 2019 din data 04.07.2019 - nr. vizite 117
Certificate de urbanism Iunie 2019 nr. 26 din data 05.06.2019
Certificate de urbanism Iunie 2019 din data 04.07.2019 - nr. vizite 135
Autorizatii de construire - aprilie 2019 nr. 25 din data 07.05.2019
Autorizatii de construire - aprilie 2019 din data 07.05.2019 - nr. vizite 167
Certificat de urbanism - aprilie 2019 nr. 24 din data 07.05.2019
Certificat de urbanism - aprilie 2019 din data 07.05.2019 - nr. vizite 169
Autorizatii de construire - martie 2019 nr. 23 din data 04.04.2019
Autorizatii de construire - martie 2019 din data 04.04.2019 - nr. vizite 159
Certificat de urbanism - martie 2019 nr. 22 din data 04.04.2019
Certificat de urbanism - martie 2019 din data 04.04.2019 - nr. vizite 160
Autorizatii de construire - februarie 2019 nr. 21 din data 06.03.2019
Autorizatii de construire - februarie 2019 din data 06.03.2019 - nr. vizite 152
Certificat de urbanism - februarie 2019 nr. 20 din data 06.03.2019
Certificat de urbanism - februarie 2019 din data 06.03.2019 - nr. vizite 149
Autorizatii de construire - ianuarie 2019 nr. 19 din data 05.02.2019
Autorizatii de construire - ianuarie 2019 din data 05.02.2019 - nr. vizite 153
Certificat de urbanism - ianuarie 2019 nr. 18 din data 05.02.2019
Certificat de urbanism - ianuarie 2019 din data 05.02.2019 - nr. vizite 150
Autorizatii de construire - decembrie 2018 nr. 17 din data 07.01.2019
Autorizatii de construire - decembrie 2018 din data 07.01.2019 - nr. vizite 146
Certificat de urbanism - decembrie 2018 nr. 16 din data 07.01.2019
Certificat de urbanism - decembrie 2018 din data 07.01.2019 - nr. vizite 139
Autorizatii de construire - noiembrie 2018 nr. 15 din data 03.12.2018
Autorizatii de construire - noiembrie 2018 din data 03.12.2018 - nr. vizite 148
Certificat de urbanism - noiembrie 2018 nr. 14 din data 03.12.2018
Certificat de urbanism - noiembrie 2018 din data 03.12.2018 - nr. vizite 152
Certificat de urbanism - octombrie 2018 nr. 13 din data 05.11.2018
Certificat de urbanism - octombrie 2018 din data 05.11.2018 - nr. vizite 165
Autorizatii de construire - octombrie 2018 nr. 12 din data 05.11.2018
Autorizatii de construire - octombrie 2018 din data 05.11.2018 - nr. vizite 136
Certificat de urbanism - august 2018 nr. 11 din data 01.10.2018
Certificat de urbanism - august 2018 din data 01.10.2018 - nr. vizite 147
Autorizatii de construire - iulie 2018 nr. 10 din data 10.08.2018
Autorizatii de construire - iulie 2018 din data 10.08.2018 - nr. vizite 145
Certificat de urbanism - iulie 2018 nr. 9 din data 10.08.2018
Certificat de urbanism - iulie 2018 din data 10.08.2018 - nr. vizite 131
Autorizatii de construire - iunie 2018 nr. 8 din data 09.07.2018
Autorizatii de construire - iunie 2018 din data 09.07.2018 - nr. vizite 136
Certificat de urbanism - iunie 2018 nr. 7 din data 09.07.2018
Certificat de urbanism - iunie 2018 din data 09.07.2018 - nr. vizite 137
Certificat de urbanism - mai 2018 nr. 6 din data 06.06.2018
Certificat de urbanism - mai 2018 din data 06.06.2018 - nr. vizite 147
Autorizatii de construire - mai 2018 nr. 5 din data 06.06.2018
Autorizatii de construire - mai 2018 din data 06.06.2018 - nr. vizite 145
Autorizatii de construire - aprilie 2018 nr. 4 din data 14.05.2018
Autorizatii de construire - aprilie 2018 din data 14.05.2018 - nr. vizite 172
Autorizatii de construire - martie 2018 nr. 3 din data 02.04.2018
Autorizatii de construire - martie 2018 din data 02.04.2018 - nr. vizite 152
Certificat de urbanism - februarie 2018 nr. 2 din data 16.03.2018
Certificat de urbanism - februarie 2018 din data 16.03.2018 - nr. vizite 141
certificat de urbanism - ianuarie 2018 nr. 1 din data 02.02.2018
Certificat de urbanism - ianuarie 2018 din data 02.02.2018 - nr. vizite 144